sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Recenzie literară: Spovedania unui preot ateu de Ion Aion (2017)

Spovedania unui preot ateu de Ion Aion a fost una dintre senzațiile Bookfest 2017. Cel puțin, eu așa am perceput cartea respectivă, despre care s-a vorbit - și încă se vorbește - mult, mai ales pe internet. Deși am fost la târgul de carte, nu mi-a trecut prin minte să o achiziționez și după mi-a părut rău - nu o mai găseam pe la librăriile pe unde am trecut și nici la Bookfestul din Iași, care a avut loc cu ocazia FILIT. Mare mi-a fost norocul cu Secret Santa de la facultate, că am primit volumul în preajma sărbătorilor. Și un moment mai potrivit ca 25 decembrie pentru a începe lectura nici că se putea găsi.
Volumul începe cu descrierea de către personajul principal - preotul - cum are loc o zi obișnuită din viața sa ca slujitor al domnului. Mersul pe la babe nesuferite pentru a le împărtăși sau pentru a le asculta poveștile, înmormântări cu pomeni, bețivii satului, viața de rahat în care se chinuie să trăiască.
Mi-a plăcut cum a început cartea: o imagine a vieții pe care o duce un om care, lipsit de ambiție și de o șiră a spinării, decide să ia drumul preoției de gura mamei, nu pentru că asta și-ar fi dorit de fapt. Zilele îi sunt monotone, observând cum înflorește moartea în jurul său, într-un sat plin de oameni bătrâni, bolnavi și bețivi, care încearcă din răsputeri să trăiască, să nu piardă lupta pentru viață. 
Pe la jumătatea cărții tonul naratorului se schimbă, acțiunea începe să devină din ce în ce mai axată pe personajul principal, care-i arată cititorului că pe lângă viața în sutană, mai este capabil de câteva încercări de a trăi așa cum și-ar fi dorit de fapt - prietenia cu Andrei, fost coleg de seminar, dar care a ales viața în afara lăcașelor sfinte și este fericit acolo unde e. 
Tot în acestă perioadă, preotul află un lucru neplăcut, care-l apropie din ce în ce mai mult de moarte, de propria moarte, iar conștientizarea acestui lucru îl face să pună în practică un plan foarte ciudat...
Spovedania unui preot ateu nu este o carte de căpătâi. Nu are tendința - și nici pretenția - de a schimba un om și toate valorile în care acesta crede. Este un volum scris de un bărbat care se urăște pe sine și totodată, tot ceea ce-l înconjoară. Nu pentru că ar fi un om rău, ci pentru că e un om, cum ziceam mai sus, lipsit de tărie de caracter. Știu că acțiunea este bazată pe fapte reale, nu știu în ce măsură sau în ce procentaj, dar ceea ce am înțeles eu din acest volum este că un om și-a dat seama prea târziu de faptul că nu trăiește și că ceea ce face acum nu-l reprezintă deloc. Și acest lucru, lăsând la o parte lipsa de calități pe care ar trebui să le aibă un preot, este foarte trist. Eu cel puțin m-am găsit în situația în care-l compătimeam pe autor și condiția în care era. Asta nu înseamnă că am fost de acord cu atitudinea față de enoriașii săi, dar la urma urmei, nu poți înțelege pe deplin un om până când nu te regăsești în locul lui.
Volumul a fost interesant și promițător la început, ca pe la mijloc să devină ceva destul de banal, iar spre final să se transforme în literatură fantastică. Interesantă această trecere de la un stil la altul, făcută relativ natural, doar că pe mine nu a reușit să mă facă să întrevăd în aceste rânduri o capodoperă. 
Spovedania unui preot ateu nu este sub nicio formă o carte ce schimbă lumea din jur. Dacă o citești ca atare, fără a o privi ca un îndemn la a-ți schimba ideile religioase, este un jurnal al unui om care este singur într-o lume pe care nu a ales-o niciodată. Ion Aion nu încearcă să converstească un creștin la ateism și nici nu încearcă să-l asigure pe ateu că există o zeitate. Mi-a plăcut mult o idee din carte, cum că faptul că el este un necredincios nu înseamnă musai că îi urăște sau că îi desconsideră pe cei care aleg să creadă într-o forță supremă. Unii oameni, pur și simplu, au nevoie de prezența unei entități supreme care să le ușureze viața, căreia să i se închine și să creadă că aceasta îi ajută în tot ceea ce fac. Unii oameni sunt mult prea slabi pentru a face față vieții așa cum este ea, dură, incorectă, lipsită de compasiune pentru furnica pe nume om. 
Nu am citit deloc despre autor sau despre ce anume a stat în spatele acestei cărți și ce impact a avut publicarea acesteia asupra vieții sale. Nu mă interesează, tot ce am vrut să știu despre carte se află printre filele sale. 
Romanul lui Ion Aion este o lectură ușoară, pe alocuri grețoasă datorită descrierilor amănunțite a unor lucruri, dar foarte apropiată de realitate - un limbaj simplu, dur, plin de emoția de care este copleșit autorul.  
Spovedania unui preot ateu nu este sub nicio formă  un îndemn la rebeliune; este jurnalul intim al unui om ce se lovește de viață și nu știe cum să o trăiască.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu