joi, 30 noiembrie 2017

Recenzie literară: Frații Karamazov de Fiodor Dostoievski (1880)

Salut!
Dacă tot sunem în mini-vacanță, am zis să vă povestesc despre o carte-cărămidă, care în ciuda numărului mare de pagini pe care le are, m-a captivat și parcă s-a citit singură. Romanul lui F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, este o lectură antrenantă și plină de dialoguri ce te fac să nu observi cum trece timpul.
Ați citit cartea? Cum vi s-a părut?

marți, 28 noiembrie 2017

Drumul spre minimalism - Săptămâna 12

Salut!
A devenit o obișnuință pentru mine ca în fiecare marți să scriu despre ce am făcut săptămâna trecută în cadrul proiectului Drumul spre minimalism. Obișnuința aceasta mă ajută să merg mai departe atunci când nu am niciun chef de a face ceva.
În sfârșit, am donat cușca hamsterilor și tot ce mai aveam - rumeguș, nisip, mâncare, jucării. În momentul de față, de apartamentul rozătoarelor se bucură doi hamsteri pitici, abandonați și adoptați de către o colegă. Sunt niște scumpi și sper că le place noua lor căsuță. Știu că am lungit treaba cu donatul cuștii vreo câteva săptămâni, iar vederea acesteia goală mă întrista. Acum nu o mai am în vizor și parcă lipsa lui madam Pudding nu este la fel de apăsătoare... 
Noii locatari :)
Tot în săptămâna ce a trecut m-am mai uitat o dată prin hainele mele și momentan sunt mulțumită de ceea ce am. Nu m-am băgat în hainele de vară, dar voi face și asta după Crăciun încolo. Am umblat și prin raftul cu șosete, de unde am pescuit perechi ce-mi plac mult și pe care le-aș mai purta, dar s-au tocit foarte mult la nivelul călcâiului și e deranjant. Încă un motiv să-mi iau șosete noi :)
Am început să-mi fac lista cu ce produse legate de beauty vreau să dau gata în anul care vine - dar despre asta voi vorbi mai pe-ndelete atunci când fac inventarul.Vreau să minimizez pe cât de mult posibil trusa mea de makeup & skincare, astfel încât să folosesc fiecare produs cu drag. 
Mi s-a pus pata pe produse de îngrijire și machiaj cruelty-free și bio. Ideal, aș vrea să termin ceea ce am și treptat să înlocuiesc produsele non cruelty free. Nu știu în ce măsură voi reuși, dar țineți-mi pumnii :)
Și cam asta e. Ce ați mai făcut în penultima săptămână din noiembrie?

joi, 23 noiembrie 2017

Recenzie literară: Fata cu portocale de Jostein Gaarder (2003)

Salutare!
Astăzi vorbesc despre Fata cu portocale a lui Jostein Gaarder - o lectură plăcută, ușoară și care te duce cu gândul la, evident, portocale. Ați citit cartea? Cum vi s-a părut?

marți, 21 noiembrie 2017

Drumul spre minimalism - Săptămâna 11

Salut!
Săptămâna aceasta în drumul spre minimalism au avut loc câteva evenimente mici, dar care înseamnă mult.
Am decis să mai fac o dată curățenie printre produsele mele de machiaj și mi-am dat seama că sunt câteva farduri pe care nu le plăceam deloc, dar totuși mă forțam să le termin. Acum că am scăpat de ele, îmi simt inima ușoară și mă bucur de produsele pe care le am și pe care chiar le folosesc cu drag.
Am dat la o parte și câteva haine, încă nu le-am pus în grămăjoara cu lucruri de dăruit, să văd dacă le duc dorul. Ieri dimineața m-am trezit și m-am enervat un pic pentru că voiam să port o haină și nu aveam cu ce să o combin - semn clar că garderoba mea mai are un drum lung de parcurs până când toate piesele se vor îmbina între ele. 
Am găsit și câteva abțibilduri pentru unghii pe care fizic nu am cum să le folosesc - am foarte multe și de acea le-am dăruit cuiva care sigur se va bucura de ele. 
Mă gândesc serios să încerc produse naturale pentru îngrijire - ceva hand made și produs la noi în țară. Am dat o comandă, să văd când vine și cum ne înțelegem. Desigur, vă țin la curent cu toate detaliile.
Ce ați făcut săptămâna ce a trecut?

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Recenzie literară: Femeia nisipurilor de Kōbō Abe (1962)

Niki Jumpei, un bărbat pasionat de studiul insectelor, pleacă într-o excursie, din care nu se mai întoarce niciodată. Pierzând ultimul autobuz spre civilizație, acesta se trezește într-un sat de pe malul mării, pierdut în nisipuri, unde îi este oferit un loc de dormit până a doua zi. Locul acesta este casa unei femei tinere și ciudate, săpată în nisip. A doua zi, Niki Jumpei descoperă că scara ce ducea la suprafață a dispărut, iar locuitorii acestui sat ciudat au alte planuri în ceea ce-l privește pe noul venit.
Femeia nisipurilor este un volum pe care l-am ales datorită titlului și a faptului că autorul este japonez. Literatura niponă este plină de mister, ciudățenii și cruzime, așa că luând cartea în mâini știam cam la ce să mă aștept. Dar, ca de obicei, am fost surprinsă de impactul pe care l-a avut lectura asupra mea.
Atmosfera din carte îți dă de înțeles că nu există nicio scăpare. Că oricât de logic nu ai lua lucrurile și oricât de mult nu ți-ai da silința, ajungi mereu în același loc, în aceeași situație. Lectura m-a aruncat dintr-o stare în alta, ba țineam strâns pumnii pentru Jumpei, ba mă întrebam de ce oamenii gândesc și acționează așa cum o fac. Acțiunea se petrece în ritm alert, iar relațiile care se leagă între personaje au loc în condiții greu de înțeles. Și, desigur, nu lipsește descrierea detaliată a unor aspecte ce conferă romanului integritate și o atmosferă sumbră, apăsătoare. 
Finalul mi-a plăcut, dar mi-a lăsat un gust amar. Starea pe care mi-a dat-o lectura acestei cărți seamănă mult cu cea pe care am avut-o citind Colecționarul de John Fowles - una dintre cele mai deranjante opere pe care le-am citit vreodată. Acele senzații de neputință, ură și disperare, canalizate împortiva unui personaj, a celor din jur, a naratorului însuși... astea sunt cărțile pentru care merită să pierzi nopți și nervi și încrederea într-un viitor luminos. 
Dacă mintea vă stă la un triller bun, bine scris și bine închegat, romanul lui Abe s-ar putea să fie ceea ce căutați. Și dacă l-ați citit, ce impresii v-a creat? Cum vi s-a părut lectura?

joi, 16 noiembrie 2017

Recenzie literară: Doctor Zhivago de Boris Pasternak (1957)

Salutare!
Cartea din săptămâna aceasta este Doctor Zhivago de Boris Pasternak - un volum stufos, în care suferința umană este descrisă în cele mai potrivite cuvinte, iar acțiunea absoarbe cititorul, astfel încât la final, te simți sleit de puteri. Ai citit cartea? Ce impresii ți-a lăsat?

marți, 14 noiembrie 2017

Drumul spre minimalism - Săptămâna 10

Avântul pe care l-am avut la început pentru Drumul spre minimalism a cam început să se evapore, poate pentru că nu pun accent foarte mult pe declutter în ultima vreme, sau poate pentru că pur și simplu sunt prinsă cu alte lucruri...
Mi-e dor de hamsterul meu. Parcă e prea liniște, lipsește acel sunet de fundal a unor lăbuțe ce sapă în rumeguș sau în bolul cu mâncare. Încă nu am donat cușca - mă voi ocupa săptămâna aceasta de ea. 
Am citit undeva că o chestiune pe care o poți face în 5 minute trebuie să o faci imediat și să nu o lași pe mai târziu. Am încercat să fac asta. Să nu amân să spăl o farfurie sau să nu las încălțămintea murdară de noroi să stea așa până seara. Și chiar dacă e mai greu primele dăți, observ o îmbunătățire în ordinea activităților zilnice și cât timp îmi ia să fac un lucru sau altul. Când eram mică și îmi zicea bunica să fac ceva acum, nu să las pe mai târziu, mă revoltam și nu o ascultam. Dar acum, când am început să fac exact ceea ce mi-a zis ea (fără a formula regula de 5 minute), îmi dau seama că acest mic detaliu introdus în rutina mea îmi aduce satisfacție și timp în plus.
În cartea Magia ordinii, la capitolul cărți, Marie Kondo zice că trebuie să te debarasezi de cărțile pe care le ai și pe care nu le-ai atins de ani buni - inclusiv acele volume care sunt noi-nouțe, dar tot nu ai apucat să le citești. Mi se pare o risipă mare de bani să arunci cărți noi și necitite, așa că m-am ambiționat și peste cele 5 sau 6 lecturi curente, am început să citesc și un volum cumpărat la Bookfest ce a avut loc la începutul lui octombrie, în cadrul FILIT. Eu nu sunt genul care să țină la cărți (poate doar câteva volume), așa că mi-am propus să vând tot ce citesc. Desigur, financiar tot ies pe minus, dar prefer să fac un ban dintr-o carte decât să o las să prindă praf și să nu mă mai ating niciodată de ea. 
M-am cam lăsat de project pan în ultima vreme, așa că mi-am zis că e timpul să îl reiau. Am ales cinci produse de care vreau să scap până la finele anului și cred că voi reuși. În materie de cosmetică, începe să-mi placă foarte mult faptul că am o colecție care se tot micșorează, așa că nu trebuie să stau dimineața să ghicesc în stele ce fard vreau să port azi sau ce parfum e pe aceeași lungime de undă cu dispoziția mea.
Drumul spre minimalism s-a transformat de curând într-un fel de life update, dar mie îmi place această întorsătură. Dacă tot sunt la acest capitol, poate sunteți curioși să vedeți ce am făcut joia trecută, pentru că acel eveniment a fost mai proeminent săptămâna ce a trecut. În rest, aceeași placă - facultatea, pe care încep să o displac nespus de mult, orele de practică ce îmi sunt de mare folos și scrisul - m-am ambiționat să lucrez serios la cartea mea fantasy, așa că sper ca până la finele anului să o termin (asta dacă nu se schimbă schema pe baza căreia construiesc acțiunea). Cea mai mare bătaie de cap îmi dă dialogul, căci nu știu cum anume să-l fac ca să nu sune forțat și artificial, dar lucrez și la partea asta. Cel mai greu este să scriu propriu-zis, dar mi-am propus să scriu nu mai puțin de 2000 de cuvinte pe zi - și în cazul meu, metoda aceasta funcționează. Mă las dusă de val și când mă uit la numărul de cuvinte, văd că am întrecut norma pentru acea zi, ceea ce este motivant și îmbucurător pentru mine.
Astea au fost activitățile pentru săptămâna 10. Voi ce ați mai făcut?

duminică, 12 noiembrie 2017

Bistro MOO - cele mai bune paste din oraș!

La finele săptămânii am postat câteva poze pe Insta și pagina de FB, unde vă spuneam că am băut un pahar de rose la Bistro MOO și că voi dezvălui misterul din spatele paharului... cuvântul-cheie: pasta :)
MOO este unul dintre localurile pe care le frecventez de obicei când am drum pe la Palas. De când s-a deschis, mi-a captat inimioara cu înghețata lor și turnul de frișcă din cappuccino-ul vienez. S-a întâmplat să am o perioadă în care să nu mai trec perin inima Iașului și recent am ajuns din nou la MOO, ca să văd că localul s-a transformat. Este mult mai spațios acum și sistemul de iluminare e preferatul meu - multă lumină, dar fără a deveni deranjantă, ce oferă o atmosferă intimă și te face să te simți ca acasă.
Am mâncat un burger și mi-am văzut de drum, ca pe la începutul lunii curente să văd că localul organizează, pentru bloggerii din Iași, un meeting ceva mai non conformist, ce a avut loc joia aceasta.
Ce am făcut la acest meeting? În primul rând, am cunoscut mulți oameni noi, despre care știam doar din perspectiva blogului. Mi-a făcut plăcere să le cunosc pe Andreea Ignat și Dariana Pintilii, dar să le revăd și pe Anamaria Ghiban și Elisa Podaru. Am cunoscut și alte persoane, dar timpul fiind atât de puțin (și pastele atât de fascinante), nu am reușit să socializez prea mult... dar având în vedere că mai urmează niște evenimente faine în oraș (stay tunned), voi avea ocazia.
Și să revin la paste. Bistro MOO este un local unde până recent găseai cea mai bună înghețată din oraș, dar după renovare a avut loc o schimbare în bucătăria acestuia - pe lângă dulciuri, la MOO poți lua micul dejun, prânzul și cina, fie că este vorba de o dimineață de duminică, o întâlnire de afaceri sau o ieșire în oraș cu prietenii. Atmosfera localului te invită să-i treci pragul, indiferent de timp sau de ocazie. 
Noul meniu conține de toate, dar accentul este pus pe paste, despre care am avut ocazia să aflu că sunt făcute chiar aici - am văzut procesul și tare mi-a plăcut mașinăria care dintr-o compoziție creează paste de toate formele și culorile. 
Nu puteam să continuăm seara fără să gustăm din bucătăria noului MOO, așa că eu personal am început cu o supă-cremă de ciuperci, ca să continui cu paste, despre care pot să spun că aveau o denumire lungă, în italiană, așa că i-am zis chelneriței că vreau pastele de pe poziția 2 din meniu :)) 
Când le-a adus, a început să-mi plouă în gură instant. Deși porția pare mică, vă asigur că eu nu am reușit să o termin. Pastele sunt foarte consistente, sosul din trei (?) feluri de brânză și nuci este delicios, așa că dacă vă tentează acest fel de paste îl găsiți la Bistro MOO. 
Celelalte farfurii cu paste arătau la fel de bine, iar vecina mea de la masă mi-a zis că nu a mai mâncat paste cu creveți atât de buni (și mari!) de nu știe când. Atunci când vă vine pofta de paste, eu  recomand să mergeți la Bistro MOO. Prețurile sunt potrivite, deservirea rapidă, iar mergând în acest local ajutați economia locală. Cum?
Am aflat că MOO, care acum are peste 25 de locații deschise și peste 160 de angajați, se aprovizionează de la producătorii locali, ceea ce mi se pare extraordinar. Practic, materia primă nu parcurge sute de km, ci ajunge repede și drumul de la furcă la furculiță este mult mai ușor de monitorizat (un detaliu de interes profesional pentru mine). Iar faptul că un bistro (până recent gelaterie) ajută producătorul din zonă să crească mi se pare un gest frumos și care, cu siguranță, nu este chiar atât de ușor de implementat. 
După paste a venit vremea desertului, pe care majoritatea l-am luat la pachet. Ca să nu credeți că MOO s-a transformat strict în bistro, să știți că și-au păstrat meniul de dulciuri și mai mult, au scos două feluri noi de eclere - eclerul cu fistic și eclerul cu nuci. Eu l-am gustat pe cel din urmă și a fost foarte bun, cu un pronunțat gust de nuci - așa cum mi-l imaginam. Ar fi fost cazul să-i fac și o poză, dar am uitat complet de asta atunci când am desfăcut ambalajul, dar dacă sunteți curioși cum e, știți unde-l găsiți.
Blogmeet-ul a fost pentru mine o experiență frumoasă și am avut ocazia să văd localul meu preferat dintr-o altă perspectivă, din spatele barului (și mai nou, a bucătăriei), să mănânc paste delicioase și să mă întâlnesc cu bloggerii din Iași, o comunitate pe care vreau să o cunosc în afara internetului.
Elanul pofticios Moo vă așteaptă!
Așa că dacă vi se face poftă de paste, e musai să le încercați pe cele din meniul Bistro MOO - și să nu uitați de eclerul cu nucă - sau fistic :).

joi, 9 noiembrie 2017

Recenzie literară: Hoțul de cărți de Markus Zusak (2005)

Hello!
Săptămâna aceasta vă împărtășesc părerea mea despre Hoțul de cărți, o carte ce a fost foarte populară  acum câțiva ani și continuă să bucure cititorii din toată lumea. A fost făcută și o ecranizare, iar părerea mea despre carte vs. film o găsiți în clipul aferent. Vizionare plăcută!

marți, 7 noiembrie 2017

Drumul spre minimalism - Săptămâna 9

Raportul din această săptămână din Drumul spre minimalism e aici. 
Voi începe cu o veste tristă pentru mine, și anume faptul că vineri ticăitoarea lui Pudding s-a oprit. Am scris despre Charlotte, soră-sa, care a plecat acum un an și ceva.
Mă așteptam ca Pudding să fie cea care pleacă prima, dar a ajuns la veritabila vârstă de 2 ani și 8 luni. A trecut și printr-o operație de îndepărtare a unei tumori, a călătorit mult, a ros tot ce se poate roade într-o cușcă. Dar mi-a fost dragă și nici acum nu mă pot obișnui cu liniște din casă. Cu faptul că nu se mai aud în fundal niște lăbuțe mici ce sapă în rumeguș și plastic de parcă vor să ajungă până-n China. Dimineața mă trezesc și, din reflex, mă îndrept spre locul în care țineam cușca, ca să hrănesc băbuța. Dar băbuța nu mai este și mă întorc la jumătatea drumului. Iar imaginea cuștii goale, a jucăriilor și a cutiei cu mâncare neatinsă e dezolantă... Tot ce sper este că viața ei a fost îndestulătoare și fericită și că i-am oferit tot ce se putea oferi mai bun unui ghemotoc mic de nervuri.
Nu îmi doresc un alt animăluț, nu acum. Mi s-a zis să îmi iau alt hamster, dar eu nu vreau; nu va mai fi un alt hamster care să se uite la fel de urât la mine cum făcea Pudding când o deranjam pentru a-i da ceva de mâncare...
Cușca și toate atributele urmează să fie donate. Sunt sigură că cineva ar avea mai mare nevoie de ele decât am eu acum. Imaginea acestei căsuțe goale mă deprimă...
Alte noutăți pentru săptămâna trecută nu prea am; după o curățenie sumară în dulap, am mai îndepărtat două articole ce nu mai sunt pe placul meu și pe care nu-mi vine să le port. Vor ajunge la cineva care se va bucura mai mult decât mine de ele. Cam atât...

sâmbătă, 4 noiembrie 2017

Recenzie literară: Povestea lui Genji de Murasaki Shikibu (1008)

Povestea lui Genji (Genji Monogatari) este un titlu ce mi-a stârnit interesul în adolescență, atunci când în loc să-mi fac temele la informatică citeam manga. Nu aveam cum să nu aud despre prințul Genji, cel mai frumos, deștept, sensibil și extraordinar bărbat ce a trăit vreodată (și nobil, pe deasupra!), doar că în acea perioadă romanul nu a fost tradus în română, așa că am lăsat-o pentru mai târziu.
Pe la începutul anului mi-am amintit de titlu și mi-am zis să-l caut, să văd dacă am cum să obțin un volum - în engleză, rusă, română, nu conta; spre norocul meu, am găsit toată lucrarea pe internet, la liber - pe site-ul acesta. Există opțiunea de a descărca textul, eu asta am făcut și m-am delectat cu lecturarea acestuia până recent - am terminat volumul la începutul lunii.
Povestea prințului Genji a fost scrisă de Murasaki Shikibu, o doamnă de onoare de la palatul imperial nipon din perioada Heian (794-1185). Romanul este considerat ca fiind prima lucrare din istorie de acest fel - un roman complex, social, psihologic și nu în ultimul rând, un clasic al literaturii japoneze. În Povestea lui Genji este arătată viața nobilului din acea perioadă, evenimentele ce au avut loc în Japonia de atunci, intrigile și relațiile complexe între locuitorii palatului imperial. În centrul tuturor evenimentelor este prințul Genji, căruia i se mai zice cel strălucitor - un copil ilegitim al imperatorului Kiritsubo, care, din motive politice, este înlăturat din pătura socială din care face parte și este cunoscut drept un om de rând. Pe ce se axează povestea însă nu este doar urcarea lui Genji pe scara socială, ci și viața sa amoroasă - complicată și plină de mistere. Prințul este o fire romantică și neliniștită, iar toate aventurile sale - cu femei de vază sau mai puțin - se termină într-o notă melancolică. 
Genji Monogatari este un roman care trebuie citit lent; multitudinea de nume, ranguri ale unor persoane sus-puse, dar și evenimentele ce se petrec ba într-o regiune, ba în alta, pot bulversa cu ușurință. Anul acesta cartea a fost tradusă și la noi, la editura Polirom, însă eu nu am răsfoit volumul și nu știu cum arată textul în limba română. În engleză, textul e destul de aglomerat de nume proprii.
Povestea este interesantă și nu prea; pe alocuri, acțiunea se desfășoară într-un ritm alert, pe alocuri - doar frânturi din gândurile unor personaje, destul de multe pasaje descriptive în ceea ce privește înfățișarea și îmbrăcămintea personajelor, dar mai ales, ce semnifică culoarea unui kimono și ce efect are asupra bărbaților sau ce, mai exact, semnifică modelul floral. Aceste pasaje mi-au plăcut - ca cititor, m-au informat cu privire la ce reguli existau la curtea imeprială, dar și cum nobilii își exprimau gândurile printr-o bucată de material. Mi-au plăcut și versurile care apăreau pe ici, pe colo în conversațiile sau corespondența dintre mai multe personaje - o abordare a limbajului pe care nu am mai întâlnit-o într-o altă carte.
Ultima treime din roman mi-a plăcut cel mai puțin - s-au schimbat personajele principale și chiar dacă acțiunea a devenit mai alertă și pasajele descriptive s-au împuținat, nu am fost prinsă de povestea personajelor și nici de finalul, oarecum abrupt, al cărții.
Mi-a plăcut mult de personajul-narator, dar și de Murasaki - o copilă ce pe parcursul cărții devine fiică, amantă, logodnică, soție și nu în ultimul rând, prietenă. Din punctul meu de vedere, este portretizată cel mai bine, atât prin intermediul naratorului și a altor personaje, cât și prin intermediul descrierii și a versurilor pe care le ticluiește.
Povestea lui Genji este un roman care trebuie savurat și privit din perspectiva istorică în care a fost creat. Există multe păreri negative în ceea ce privește relația lui Genji și a lui Murasaki - cum cei doi oameni, pe care-i desparte o diferență destul de mare de vârstă și de rang social, devin o familie - însă eu nu am avut nimic de obiectat în ceea ce privește modul în care s-au întâmplat lucrurile. Japonia este o cu totul altă cultură, diferă destul de mult în ceea ce privește relațiile sociale (mai ales în trecut și la nobilime), de aceea nu înțeleg de ce unii cititori țin morțiș să vadă unele evenimente strict din perspectiva personală, nu și pe cea din spatele textului.
Mie romanul mi-a plăcut, chiar dacă nu este o lectură ușoară. Multitudinea de nume, personaje și evenimente ce se întâmplă concomitent, dar și stilul în care este scrisă cartea nu facilitează o citire rapidă, dar dacă este găsit ritmul potrivit, Povestea lui Genji oferă cititorului o imagine complexă a unor vremuri demult apuse.

joi, 2 noiembrie 2017

Recenzie literară: Dandelion Wine de Ray Bradbury (1957)

Salut! Cartea din această săptămână este despre copilărie și melancolie și un pic de vin făcut din păpădii. Despre ce este vorba, mai exact, vă las să aflați din filmuleț :)